Ricardo Cadu

Omul care a condus vestiarul CFR-ului

Adevărul despre antrenorii pe care "i-a schimbat"

Ricardo Cadu s-a despărţit cu greu de Liga 1, după 8 ani la CFR, dar acum priveşte cu plăcere în spate.
Fostul căpitan al CFR-ului spune că nu regretă nimic şi a precizat într-un interviu exclusiv pentru Dolce Sport că nu el a decis soarta echipei în ultimii ani, aşa cum s-a zvonit.

Cadu s-a despărţit în această vară de CFR Cluj, după 8 ani încununaţi cu multe trofee.

"Pot sa zic ca Arpy era ca un fel de tata si Muresan un fel de bunic. Aveam o relatie foarte buna cu ei. Vorbim la telefon, suntem prieteni, dar am ajuns la un acord sa ne despartim, pentru ca a fost mai bine si pentru CFR si pentru mine", a spus Cadu la Dolce Sport.

Fostul căpitan al CFR-ului recunoaşte că a avut un cuvânt greu în vestiar, dar le atrage atenţia contestatarilor. Nu el a decis antrenorii la echipă.

"Eram un om greu in vestiar, dar nu aveam puterea asta sa decid cand pleaca un antrenor. De exemplu, aveam un atrenor care mie imi placea foarte, foarte mult. Eram pe locul 1, la 5 puncte de Steaua si, dupa un meci pierdut a fost dat afara. Daca eu puteam decide, nu pleca niciodata de la CFR. Sau Andone, daca era dupa mine nu pleca niciodata de la CFR", a mai spus Cadu.

Sursa: http://www.dolce-sport.ro/fotbal/fotbal-intern/exclusiv-interviu-fara-menajamente-cu-omul-care-a-condus-vestiarul-cfr-ului-cadu-adevarul-despre-antrenorii-pe-care-i-a-schimbat-36060/